Ploaia

Tin minte ca atunci cand eram mica erau niste ploi sanatoase, de vara. Tunete care faceau sa zdrangane geamurile, fulgere imense care brazdau cerul. Era pasiunea mea. Mi-o amintesc pe mama usor speriata, pe bunica aprinzand luminarea de la Sf. Pasti. Verisoara mea era sub masa. Evident ii tineam si eu companie, dar, in acelasi timp, cautam cu un ochi geamul sa vad urmatorul fulger.
Mi-e dor de lucrul acesta. Am mai vazut o ploaie asemanatoare acum vreo 2 ani, la Bran.
Aseara am fost undeva in afara Bucurestiului, pe malul unui lac. Era racoare si evident conversatia a fost una despre canicula si zarva Bucurestiului, comparativ cu linistea padurii si cantecul greierilor. Am ajuns la schimbari climatice & co.
Si din nou mi-am amintit - si am povestit - despre iernile din copilarie. Am doua amintiri: una pe care chiar mi-o amintesc iar alta pe care mi-a povestit-o tata.
O iau in ordine cronologica pentru ca cea povestita de tata e de prin 1977. Iarna grea. Eu infofolita pana in ochi pe sanie. Atunci eram un copil foarte cuminte, foarte linistit. Abia daca scoteam doua vorbe.
Si cum mergea tata relaxat il striga o doamna la un moment dat: "Alo, domnu', ati pierdut copilul". Se intoarce tata si eu cea minunata stateam in mijlocul drumului, in fund, exact cum cazusem de pe sanie si fara sa spun nimik. Chiar daca nu imi amintesc eu momentul, mi-l imaginez cu lux de amanunte - eu, cu hanoracul gros cu gluga, pe sub gluga o caciula de lana cu ciucure in varf (moda vremii :)), manusi groase legate cu snur una de cealalta si peste gura nelipsitul fular rosu.
Iar amintirea pe care chiar mi-o amintesc este legata de iernile "grele" de altadata, cand circulatia era inchisa. Ne mutaseram de la bunici si stateam la bloc. Evident erau mult mai multi copii. La o strada distanta trecea un bulevard de patru benzi, al doilea din oras la vremea respectiva. Mi se parea imens. Cand ningea si se inchidea circulatia era nebunia noastra, a copiilor. Tot Vasile Aaronul (asa ne numea cartierul) se muta pe Semaforului (asa se numea/numeste si acum strada). Si patinam pana se facea sticla. Era o nebunie...