Medicina si medicii: dezumanizare sau ...?

Intotdeauna cand auzim povesti de genul m-am internat in spital si am patit aia sau aia imi pareau de domeniul sf-ului pentru ca orice om cu suflet nu isi poate imagina ca medicul roman a ajuns la asa o stare de indiferenta si de dezumanizare incat viata omului valoreaza fix proportional cu spaga pe care o da familia.

Ce poate fi mai frustrant pentru cineva decat sa ii vada pe mai marii ministerului sanatatii sustinand sus si tare cat de minunat este sistemul sanitar, ce conditii deosebite avem si cat de daruit este personalul cand daca ajungi in spital doar Dumnezeu te ajuta.

Evident vor fi multi care nu vor fi de acord cu mine. Da si verisoara mea este medic si intr-adevar este intre putinii care isi fac meseria cu pasiune si daruire.

Ca sa nu o mai lungesc. In ultima saptamana am avut 2 episoade cu Spitalul Sibiu care ma indreptatesc sa spun acest lucru. Voi incepe cu cel din urma care este un caz din familia mea, mai exact tatal meu. Face dializa de 5 ani si asta inseamna o suprasolicitare a inimii (nu intru in detalii medicale). Si mai devreme sau mai tarziu inima poate sa cedeze. E un fel de loterie... Sau mai degraba tine de indurarea lui Dumnezeu.

Ieri, dupa 2 ore de dializa, exact acest lucru s-a intamplat: o aritmie severa urmata de un stop respirator de 2 minute. Medicii intervin foarte prompt cheama si SMURD-ul si il stabilizeaza si il readuc la constienta. Evident plec si eu in secunda 2 la spitalul judetean - cardiologie, unde este dus de ambulanta. Ajungem in acelasi timp si intru impreuna cu el in cabinetul unde se primesc urgentele. Medicul de garda, sa-l numim domnul dr M. sta linistit pe scaun. Nu pare impresionat nici de targa, nici de faptul ca branula a iesit din mana iar pacientul are niste dare lungi de sange pe abdomen. Evident este livid (pacientul, adica tata). Incerc sa fiu calma desi simteam cu fiecare secunda care trece cum imi urca sangele in creier. Medicul de la SMURD se uita la mine si ridica din umeri si din ochi, eu ii raspund in acelasi gest mut. Este stabil? - intreaba dr M fara sa se ridice de pe scaun. Da, i se raspunde. Mai trec cateva minute. Vreau sa stiu totusi ce s-a intamplat. Iau telefonul si o sun pe doctorita care era langa el la dializa cand a inceput nebunia pentru ca voiam sa stiu ce s-a intamplat, de fapt.

In timp ce vorbeam cu ea incep sa ii spun doctorului ce s-a intamplat. Devine interesat si imi spune ca doreste sa vorbeasca si el cu ea. Au o conversatie de cateva minute. Inchide. Nu spune nimic. Incepe sa completeze un bilet si imi cere niste data. Ulterior vad ca una spun eu alta scrie el. Nu mai conteaza. Important este totusi sa faca ceva. In continuare sunt calma si vorbesc frumos.

Il trimite in ... salon iar asistenta insista ca pana nu ii fac internarea... de fapt se exprima ceva de genul "mergeti sa ii faceti internarea ca sa putem sa il tratam". Insist totusi ca nu il lase singur in salon pentru a nu se repeta criza si sa faca totusi ceva pana vin eu cu fisa de internare. Merg sa fac internarea si revin dupa circa 10 minute.

Intru in cabinetul unde erau doctorii si asistentelor. Unii fac cate ceva, altii stau pe pat. Dupa aproape un minut sunt bagata in seama. Chiar de doctorita care preia cazul. O doctorita tanara, dna N, care este amabila si vorbeste frumos. Nu mi-a lasat nici o clipa impresia ca m-ar trata de sus. Imi cere niste detalii despre caz. II spun ce stiu, dar o atentionez ca era un medic langa el cand s-a intamplat toata povestea, ca dr de la urgenta a vorbit cu respectivul medic si ca el este cel care poate sa ii spuna cel mai bine ce s-a intamplat. Imi cere nr de telefon al medicului de la dializa si i-l dau. Deduc ca vor sa vorbeasca. Plec cu inima impacata si bucuroasa ca in sfarsit un medic de treaba.

Revin la spital dupa 2 ore. Medicul... pauza. Nu a venit sa vada pacientul sa il consulte. Dar i-a prescris un tratament. Un tratament care doar spre seara dupa alte discutii cu cei din tura de dupa amiaza aflam ca au rolul de a regla ritmul cardiac. Problema pacientului: nu poate respira. Raspunsul lor: nu avem ce sa facem. Ceea ce va facem este foarte bine, aveti incredere.

Cer totusi sa vina un medic. Evident ca acest lucru nu este tocmai pe placul lor, dar medicul vine. Acelasi consult cu stetoscopul si asigurarea ca tratamentul prescris este cel adecvat. In continuare sunt peste 24 de ore de cand pacientul nu a dormit, este epuizat, dar nu poate sta intins in pat din cauza ca intins nu poate respira.

Vine seara, nici un rezultat concret. Nici un doctor ca sa viona sa stea de vorba 5 minute. Toate contactele cu doctorii au fost per total cred de 5 minute, desi nu as baga mana in foc. Spre seara discut cu vecinul meu, medic si el. Da un telefon sa vada si el ce se intampla. Evident medicului de garda ii cade prost si vine cu argumentul ca "sunt agitata" (complet gresit... habar n-are ce inseamna sa fiu agitata; i-am vorbit mereu frumos si respectos). Intre timp vine seara iar pacientul epuizat fizic si psihic vrea sa fie decuplat de la aparatul care monitorizeaza inima si de la injectomat. Ei il decupleaza pe semnatura dar nu au nici cea mai mica intentie sa anunte familia (cred si eu: un stop cardiac urmat de deces ar fi foarte convenabil, mai ales ca a refuzat tratamentul.... se spala pe maini foarte usor iar daca le reprosezi ceva probabil iti baga in fata semnatura).

O trimit pe mama la spital 1. sa il convinga sa se recupleze la monitor, 2. ea este o persoana foarte calma si daca eu am fost crizata (cum sustine doctorul) atunci ea poate discuta cu el normal. Evident ca medicul se infurie de insistenta familiei de a afla/face ceva. Il inteleg pentru ca evident ca medic de garda nu poate decat sa urmeze indicatiile medicului care a preluat pacientul. spune insa ca ce spunem noi cu ce spune fisa se bat cap in cap.

Intr-un final, decuplat din nou de la aparate, pacientul adoarme spre dimineatza, dupa ce se aseaza pe un scaun si si pune perna pe masa, dormind asa (pozitia sezanda este singura care ii amelioreaza respiratia).

Vine dimineatza si in sfarsit da ochii cu doctorita care il trateaza si care i-a indicat tratamentul. Si asta dupa ce ea apare val vartej nemultumita de "interventiile" noastre, de faptul ca se refuza tratamentul. Asa ca am inteles: cel mai bun tratament pentur un cardiac este tipatul la el. Hai sa ne aratam muschii si sa umilim omul in salon. Haide sa lasam animozitatile dintre noi doctorii si orgoliile personale sa afecteze actul medical. Pacientul? La Gara cu el (cum ar zice sotul meu)

Ce voi face? Nu stiu. Pentru moment nu vreau sa agravez situatia. Insa cred ca voi face o plangere la seful de sectie si conducerea spitalului.

Nu vreau decat raspunsul la 2 intrebari:

1. care este procedura standard pentru un astfel de caz sosit la urgenta dupa stop cardio-respirator.
2. cum se poate prescrie un tratament fara macar sa consulti pacientul.

Nu am decat un gust foarte amar. Acestor oameni nu le pasa absolut deloc de pacienti. Lucreaza ca niste roboti (de fapt nici macar, pt ca robotul nu greseste si isi face treaba bien, asa cum este el programat....) De fapt cred ca sunt niste roboti programati gresit. Daca rateaza cui ii pasa? Sau poate stiu ca Dumnezeu in mila lui se apleaca asupra celor in nevoi...

Regrete? Cel mai mare legat de faptul ca tata nu vrea sa inteleaga ca Dumnezeu, domnul Isus Cristos, este doctorul nostru suprem, ca acolo unde omul nu noate, Dumnezeu poate. Nu trebuie decat sa faci un mic pas spre el si sa te lasi in mana lui. Pot doar sa ma rog pentru el si sa sper ca Dumnezeu nu il abandoneaza.

Si daca ar fi sa vad din perspectiva strict omeneasca totul regret faptul ca sotul meu nu este aici (e plecat o saptamana din tara) pentru ca el s-ar fi priceput sa dea spaga si poate astfel le-ar fi trezit astora interesul. Pentru ca am uitat sa spun nu stiu si nu vreau sa dau spaga. Mi-e rusine de rusinea lor.

Si aminteam de un al doilea caz. Cu asta voi fi foarte scurta: fetita, 13 ani, fractura de coloana in urma cu 6 luni, asteapta interventie chirurgicala. Intre timp, la intervale de o luna - doua face cate o criza si e nevoie de interventia medicilor. Fetita locuieste intr-o familie modesta, intr-un sat la 25 km de Sibiu - Hosman. sambata seara la ora 21.50 parintii cheama ambulanta pentru ca fata intepeneste in picioare. Are dureri foarte mari de coloana iar tatal o sustine. Lesina des si isi revine. Timpul trece. As pune-o in masina sa o duc la spital dar fiind vorba de coloana... Dupa alte 4 apeluri si o ora si 20 de minute vine si ambulanta. Tentatia este sa sari la gatul medicilor insa... Am mai avut inca 2 urgente majore: o batrana din care tasnea sangele ca din arteziana si un baietel care a cazut intr-un lemn si era cu matele scoase (in alte sate din jurul Sibiului)... Am venit cat de repoede am putut. Sunt doar 4 ambulante pt tot judetul si cazuri.... Ce sa le mai zici?

Concluzie: fericiti sunt cei care ne conduc, caci ei impresioneaza prin functie si pozitie. Eu nu vor trece niciodata prin ce am trecut noi si alti zeci zi deci de bolnavi (chiar ma gandeam ca daca m-as apuca sa strang astfel de marturii de prin spitale as scoate un best seller) pentru ca una e sa zici seantorul X a suferit un infarct si alte domnul T dializat.... Daca vine senatorul vin si televiziunile si iesim in fatza. Pt pacientul T se agita doar familia. Cui ii pasa? Un sigur raspuns: lui Dumnezeu: veniti la mine toti cei impovarati... Doamne ai mila de noi.