luni, 18 aprilie 2011

Procesiune de Paşti - Drumul Crucii

Centrul Creştin “Templul Închinării” invită toţi creştinii să se alăture procesiunii Drumul Crucii care va fi organizată miercuri la Sibiu, pentru a marca, în mod simbolic, drumul parcurs de Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos spre dealul Golgotei, unde a fost răstignit, acum mai bine de 2000 de ani.
Dragi sibieni, dacă vă consideraţi cu adevăraţi creştini, daţi la o parte orice bariere legate de doctrine religioase! Dumnezeu nu a fost, nu este şi nici nu va fi vreodată nici ortodocs, nici catolic, nici penticostal nici baptist! Isus Hristos nu a murit pentru a crea o religie, ci pentru a crea un om nou, răscumpărat prin sângele Său sfânt. Isus Hristos s-a lăsat răstignit pe cruce, de bunăvoie, pentru ca păcatele noastre să fie iertate, pentru ca prin El să avem mântuire şi viaţă veşnică.


Haideţi ca acum, în spătămâna Mare, când, mai mult ca oricând ar trebui să ne amintim de patimile pe care Mântuitorul nostru le-a îndurat pentru noi, să-L onorăm pe El, nu o religie, nu un ritual, nu o doctrină religioasă. Haideţi să fim cu adevărat fraţi întru Hristos cu fapta şi nu cu vorba! Haide-ţi să-l onorăm pe El şi numai pe El.
O echipă de tineri creştini va reface drumul parcurs de Mântuitor pentru a fi răstignit. Evenimentul are loc miercuri, 20 aprilie, ora 17,00. Procesiunea va pleca de pe Bulevardul Mihai Viteazu, intersecţia cu strada Nicolae Iorga (Biserica Ortodoxă “Înălţarea Domnului”) şi se va desfăşura pe traseul Bulevardul Mihai Viteazu – Calea Dumbrăvii – Nicolae Bălcescu – Piaţa Mare. În Piaţa Mare va fi refăcută scena răstignirii.
Dacă eşti cu adevărat creştin nu asista pasiv la acest eveniment. Să nu fim asemeni celor care acum 2000 de ani au asistat cu ură sau cu indiferenţă la suferinţele Domnului Isus Hristos. Haideţi să ne alăturăm cu toţii celor care au iniţiat acest eveniment, să-i susţinem şi să spunem ADEVĂRUL curioşilor care cu siguranţă vor asista de pe margine.
Haideţi să le spunem clar şi răspicat sibienilor că Paştele simbolizează moartea lui Isus Hristos pe cruce pentru păcatele fiecăruia dintre ei şi învierea Lui în ce-a de-a treia zi. Haideţi să susţinem cu toţii ADEVĂRUL şi să îngropăm, de această dată, definitiv, iepuraşul de  Paşte!
Isus Hristos să fie înălţat şi slăvit în inimile noastre şi în vieţile noastre, în veci de veci! AMIN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu