Acum o săptămână am fost nevoită să mă internez în spital împreună cu fiul meu în vârstă de 1 an şi 7 luni. Am stat trei zile şi m-am externat la cerere pentru că clacasem psihic, şi eu şi copilul.
Iată care a fost "aventura" mea la Spitalul de Pediatrie din Sibiu. Aşa cum spuneam am ajuns cu salvarea la camera de gardă a spitalului de copii, după ce fiul meu a făcut o... criză, să-i spun aşa. S-a trezit în miez de noapte plângând, iar când am aprins lumina am constata că i se învineţiseră unghiile la mâini şi picioare şi respira greu. Am sunat la salvare neştiind ce se întâmplă (ulterior am aflat că fusese un puseu de febra şi că puteam încerca un algocamin, apoi varianta spital, dacă febra nu scădea) am sunat la salvare.
A ajuns un echipaj SMURD, după minute bune de aşteptare - cam mult după părerea mea, însă aş putea fi subiectivă dat fiind faptul că eram destul de speriată pentru că a fost pentru prima dată când copilul s-a îmbolnăvit.
Medicii foarte amabili nimic de reproşat. Am mers la spital. Acolo mi s-a spus că e un debut de laringită. I-au pus o branulă şi i-ai făcut nişte injecţii iar apoi i-au pus o perfuzie. L-au învelit într-un cearşaf umed şi mi-au spus că mă trimit cu el la Spitalul de Pediatrie, care este în altă locaţie.
Prima nemulţumire: am dezbrăcat copilul pentru a fi consultat iar ei i-au pus perfuzia aşa încât nu am avut cum să mai trag hainele pe el. L-am îmbrăcat cu body-ul şi bluza pe o mânuţă iar apoi nu am avut altă variantă decât să îl învelesc în geaca mea, cu perfuzia pusă este el şi să plecăm cu o salvare neîncălzită preţ de 3-4 minute - suficient pentru a răci şi mai rău (afară erau cred că -4 -5 grade). Am ajuns la Spitalul de copii.
A venit un medic rezident foarte amabil care l-a consultat din nou şi ne-a făcut fişa de internare. Rezervele de la secţia izolare erau foarte mici - cred că erau ceva de genul 2,5 pe 2,5 metri - un pătuţ pentru copil, unul extrem de îngust pentru mamă, un dulap cu masă de înfăşat, o cădiţă conectată la apă şi canalizare şi o noptieră. Rămânea un culoar pe care puteai face doi paşi înainte şi unul lateral.
Asistentele din tura de noapte au fost şi ele foarte amabile şi drăguţe la fel ca, de altfel, întregul personal. Un mic reproş, deşi nu m-a nemulţumit chiar atât de mult, a fost faptul că medicul de gardă a venit să stea de vorbă cu mine abia dimineaţa pe la ora 10, înainte de vizită. Dar a fost foarte amabil şi mi-a răspuns la întrebările pe care i le-am pus.
Numai de bine şi despre doctorul care ne-a luat în custodie, dr. Rădulescu. Atât dânsa cât şi medicul rezident cu care lucra au fost amabili şi au trecut cel puţin o dată pe zi să vadă copilul. Inclusiv l-au lăsat să doarmă, revenind când s-a trezit pentru a-l consulta. Asistentele din nou extrem de amabile, deşi nu aveau timp nici să răsufle - mulţi pacienţi, puţin personal.
Aşadar vis-a-vis de tratament şi de personal nu am nimic de reproşat, din contră. Cel puţin rezidenta care era de gardă mi-a lăsat o impresie foarte bună şi sper din tot sufletul să fie unul dintre pediatrii care în viitor vor lucra în Sibiu.
Cu toate acestea experienţa a fost una nefastă. De ce? Păi pentru că copilul trebuia să stea în pat 24/24. Pe jos nu avea pe unde merge, pe hol nu aveai voie să ieşi decât pentru a merge la toaletă, iar cameră de joacă nu era (asta iar e de înţeles, dat fiind faptul că vorbim de secţia izolare...).
Închipuiţi-vă cât de traumatizant este să stai acolo şi să nu faci nimic. Şi mai ales să calmezi copilul care vrea să se joace, vrea pe jos şi nu înţelege de ce trebuie să stea în sapatele ... gratiilor. Oricum l-au îndopat cu medicamente care i-au provocat somnolenţă şi a dormit foarte mult. Totuşi în timpul în care era treaz voia să se joace, să coboare din pat... Am îndurat 2 zile, doar pentru că i-au făcut nişte analize, altfel aş fi plecat.
Mai ales că riscul extrem de mare este să contacteze şi altă boală, de obicei enterocolită. Aşa că a treia zi am cerut externarea şi am plecat, pentru că copilul îşi revenise încă din prima zi.
Un episod neplăcut la care am asistat. O mamă dintr-un salon alăturat a vorbit cu nişte reporteri de la televiziunea locală Antena 1 Sibiu, nemulţumită exact de faptul că fetiţa s-a îmbolnăvit de enterocolită. Nu vorbesc despre lipsa totală de profesionalism a reporterilor care au sunat conducerea spitalului şi au băgat-o pe biata femeie la înaintare. Practic ea singură a trebuit să dea explicaţii doctorilor care s-au făcut foc şi pară când au auzit.
Şi nu pot să nu dau ambelor părţi dreptate. Pe de o parte după ce stai închisă în 5 mp o săptămână să ţi se îmbolnăvească copilul din cauza condiţiilor din spital şi să mai fi nevoită să mai stai încă nu ştiu câte zile este strigător la cer! Şi aici pot să vă spun că dezinfecţia în saloane o fac mamele, din cauza aceleiaşi lipse de personal. Fiecare mamă primeşte o sticlă de 1 l de dezinfectant pe care o împarte cu mama din salonul de vis-a-vis şi cu o lavetă şterge ce crede ea de cuviinţă. Anormal!!! Dar nici singura femeie de servici nu ar răzbi să facă acest lucru în toate saloanele. Şi repet nu prea am văzut pe cineva să stea mai mult de 5 minute.
Aşadar mama a cărei fetiţă s-a îmbolnăvit avea perfectă dreptate.
Dar şi doctorul - tot dr Rădulescu - avea dreptate. Ce poţi să faci când nu ai personal suficient, când nu ai materiale suficiente şi când ajungi să faci meseria mai mult din pasiune decât având şi satisfacţie materială. Şi aici iar fac o paranteză. Nu am dat nimănui nici macar un leu şi toată lumea a fost extrem de amabilă. Nimeni nu mi-a lăsat nici măcar o clipă impresia că ar aştepta şpagă sau o atenţie cât de mică, deşi ar fi meritat (nu şpagă, pt că nu sunt adepta acestei practici, ci o atenţie - o ciocolată, un buchet de flori).
Aşadar chiar dacă şi reacţia doctorului era justificată, cred totuşi că discuţia cu mama nu trebuia sub nici o formă să aibă loc în faţa copilului.
Iar celor de la Antena 1 Sibiu le transmit aşa, ca de la jurnalist la jurnalist, următorul mesaj: gestul vostru a fost complet deplasat, pentru că trebuie păstrată confidenţialitatea sursei! Astfel de ştiri nu se fac la telefon ci mergi la faţa locului să ai o discuţie cu părţile. Dacă aţi fi vrut să faceţi ceva util puteaţi prezenta ambele puncte de vedere, fără să învinuiţi pe cineva ci să arătaţi ce accidente se întâmplă din cauza subfinanţării şi a colapsului în care a ajuns sistemul sanitar. Un sistem în care doctorii fac eforturi supraomeneşti să îşi facă meseria la standarde cât de cât normale. Mi-e silă de presa care doar împroaşcă cu noroi, fără să ştie sau şi mai grav fără să vrea măcar să afle care este situaţia reală iar prin materialele pe care le difuzează să ajute, să vină cu soluţii, nu să arate cu degetul.
Aşadar nu pot spune decât că mă bucur că totul s-a terminat cu bine şi că nu vreau să mai am de-a face cu sistemul sanitar din România prea curând.
Dumnezeu să ne dea sănătate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu