Nelson

Nu stiu cum e cand vrei sa pui nume unui copil, dar cu animalele tot timpul am avut o dificultate... Primul meu catel l-am numit Spoty (Patatul), si doar pentru ca in ziua respectiva am invatat la engleza cuvantul spot=pata. Si pentru ca Spoty al meu are numai pete negre, inclusiv una pe ochi si alta in jurul cozii, l-am botezat.

Din pacate acum nu mai este. De fapt e undeva aproape, in spirit.

Apoi a aparut minunatul Nelson. Zic minunat pentru ca asa este. Un pui de ciobanesc german, cu nas ud si labe groase... Ce nume sa ii pun? Si atunci era la moda dl Nelson Mandela, asa ca am zis esti negru ca Nelson Mandela... Si asa a ramas.

Evident ca toti cei care aud numele ma intreaba daca l-am botezat dupa amiralul Nelson.

Sa va povestesc de Nelson care acum are 11 ani si e tot un minunat.

Cand eram in liceu ma chinuiam sa invat si eu pentru bac / ca atunci era bacu ala serios din n-spe materii... Vara, cald, frumos afara... Ce sa fac, cum sa ma concentrez... Nu reuseam evident asa ca salvarea mea era mersul si invatzat in Muzeul Satului din Sibiu (care intre noi fie spus e superadevarat fatza de porcaria mica si inghesuita din Bucuresti).

Si plecam noi dimineatza la 8, cu bicicleta si ne intorceam seara. Am avut o vara senzationala. Dar am invatzat animalul cu plimbatul.

Cel mai misto a fost la primele iesiri. Avea cateva luni si nu iesise deloc din curte. Si ies eu cu el prima data. Si vedeam ca e agitat si stresat... Am inteles abia cand am ajuns acasa.... Voia mititelul de el sa faca pipi si nu putea decat in curte. am ras de m-am prapadit. Apoi a devenit invers. Fiind obisnuit sa iesim la plimbare nu mai voia sa faca in curte.

Asta era in copilarie.

Intr-o seara, parca era de sfanta Maria. Eu singura acasa cu pisica insarcinata si o closca cu pui pe cap. MI le lasase mama pe toate in grija... Si ma duc eu sa inchid closca cu puii de aur. Afara era deja bezna... apriond eu becul dar nu prea batea pana in fundul gradinii. Intru si ce vad... toata gradina gaini moarte. domnul Nelson se plictisise si voia sa se joace. Intr-un final dupa ce a tot omorat in transe de cate 5-10... ai mei au ajuns la concluzia ca ori cainele ori gainile. Si a ramas cainele.

Dar revenind la seara fatidica.... Dupa ce vad macelul din gradina intru in casa. Si ce vad... in bucatarie pisicii ii venise sorocul... Si cum eram eu destul de aiurita si nu prea stiam mare lucru despre viatza intru oarecum in panica. Apare primul pui invelit in placenta. Eu zic: aoleu se sufoca ce sa fac... pun mana pe cutzit si ma apuc sa il scot din chestie. Pisica era disperata. Apare imediat si al doilea si atunci pisica se arunca brusc pe el si incepe sa manance pielitza si atunci incep eu sa ma dumiresc...

Ma rog. Deci a ramas Nelson si au plecat (la ceruri) gainile. Un alt episod. Plec eu la o bursa peste mari si tari. Dupa o saptamana ai mei disperati. Nelson murea de dorul meu. Nu mai voia sa manance. Era apatic. Si asa vorbeam eu cu catzelul la telefon.

Dupa facultate am venit la Bucuresti si l-am vazut tot mai rar. Dar cand merg abia asteapta sa il scot la plimbare. Incerc sa imi fac timp dar cateodata mi-e prea lene. Si dupa aia cand ma intorc in Bucuresti ma apuca remuscarile... Are 11 ani, daca doamne fereste moare si nu il mai vad...

Dar ultima data am reusit sa il scot la Paltinis, prin padure. Era foarte fericit. Si eu pe langa el. Ne-am relaxat amandoi.

Si lucrul care ma bucura cel mai tare este acela ca macar cineva ma iubeste, constant si neconditionat. De 11 ani.