Judecati si prejudecati în bisericile "creştine" sibiene

Ne intitulăm cu toţii creştini, fie că suntem ortodocşi, catolici, baptişti, penticostali sau Dumnezeu mai ştie ce cult, însă, din păcate, de cele mai multe ori totul este doar la modul declarativ.

Este şocant să auzi ce se predică în Biserică şi ce se face, pe urmă, în afara ei. Dragostea creştină, iubirea faţă de aproapele tău, Biserica ca trup unic al lui Cristos sunt pentru mulţi dintre preoţi şi pastori sintagme frumoase, rostite în cadrul unor predici bombatice în timpul serviciului săptămânal.


Slujba s-a terminat, împărţim saluturi şi saruturi "frăţeşti" în stânga şi în dreapta apoi ca "fraţii" ne întoarcem spatele şi fiecare cu treaba lui. Pentru că dacă ne-am prezentat smeriţi la slujba duminicală, îmbrăcaţi în hainele cele mai bune, parfumaţi şi frumos aromatizaţi ajunge. Am făcut o impresie bună pastorului şi celorlalţi credincioşi şi ne retragem în plină glorie invidiaţi de unul şi de altul...

Când am decis că doresc o altfel de relaţie cu Dumnezeu, una directă, fără mijlocitori din carne şi oase, o relaţie în care să-i spun direct şi deschis ce mă doare şi să-i cer să mă ajute am avut un şoc profund: am constatat că Dumnezeu chiar ascultă şi, mai mult, răspunde rugaciunilor noastre, atunci când ele vin dintr-o inimă curată.

I-am cerut lui Dumnezeu să îmi dea înţelepciune şi să îmi pună ordine în viaţă. a făcut-o într-un mod în care nici nu mă aşteptam. Binecuvântările au început să curgă şocându-mă şi pe mine şi totul a mers din bine în mai bine.

Evident că apare însă şi reversul medaliei... În primul rând din partea oamenilor - familie, prieteni, colegi - care înţeleg relaţia cu Dumnezeu doar ca pe chestii tradiţionale - e tradiţional să îţi botezi copilul, e tradiţional să te casătoreşti la Biserică, e tradiţional să mergi de Paşti şi de Craciun şi, dacă ai nume de sfânt, de ziua ta la Biserică. Dă bine să primeşti preotul cu botezul şi să mai mergi din cand în când la o mânăstire. Toate acestea făcute mecanic fără să percepi însă esenţa lucrurilor - că Dumnezeu este acolo unde tu îl chemi, că Dumnezeu răspunde rugăciunilor indiferent unde le faci. Şi că pe Dumnezeu nu îl interesează averea ta, smerenia pe care o afişezi sau lungimea fustei pe care o îmbraci. Pe Dumnezeu îl interesează inima ta.

Sunt lucruri simple în ABC-ul credinţei. Acum revin. Văzând toate binecuvântările pe care Dumnezeu le-a adus în viaţa mea, felul în care El rezolvă totul în mod supranatural, am început să frecventez o biserică "liberă", mai exact o biserică în care închinarea nu este condiţionată de norme şi dogme religioase instituite de om. Toate bune şi frumoase.

Mulţi din jurul meu, incusiv părinţii au început să mă bombardeze cu texte de genul renunţi la credinţa strămoşilor tăi etc. Evident nu era vorba despre asta. Pur şi simplu am renunţat la mijlocirea omenească şi am decis că eu trebuie să am o relaţie cu Dumnezeu. Apoi au apărut remarci de genul "lasă-mă cu pocăiţii tăi că ştiu cum sunt. uite la x, z, z care se declară pocăiţi şi păcătuiesc mai ceva ca un nepocăit".

La început am perceput aceste remarci ca pe nişte răutaţi, dar destul de curând m-am deşteptat şi cu foarte mare regret am constatat că mulţi dintre pocăiţi nu sunt nici pe departe cum ar trebui să fie... Sunt la fel de închistaţi în norme şi dogme ca orice alt cult. Am auzit într-o zi o predică în care se spunea ceva de genul "Dumnezeu ne-a lăsat 10 porunci iar oamenii au făcut alte cîteva sute de reguli, reguleţe şi regulişoare". Nimic mai adevărat şi mai trist, din păcate.

Am văzut în multe dintre biserici că dragostea creştină, aşa cum Dumnezeu ne-a lăsat-o, iubirea pe care trebuie să o avem faţă de semenii noştri, ajutorarea celor mai săraci (material sau în spirit) sunt vorbe frumoase predicate cu atâta măiestrie de pastori care de care mai şcoliţi.

Deşi Biblia ne vorbeşte despre Biserică ca şi trup unic al lui Cristos, fiecare cult arată cu degetul restul cultelor şi fiecare doreşte să fie capul... În loc să vorbim şi să acţionăm apoi în numele dragostei la care Dumnezeu ne cheamă, firea este, din păcate, mai puternică. Iar judecăţile şi prejudecăţile pe măsură.

Şi pentru că nu ne-am găsit locul în nici o Biserică am decis să deschidem noi una, în care aceste judecăţi şi prejudecăţi să nu existe. Şi cine ne judecă cel mai tare? Aţi ghicit! Exact pocăiţii. Cum? La modul cel mai lumesc posibil: lansăm zvonuri pe principiu că orice zvon are un sâmbure de adevăr. Punem beţe în roate şi încercăm cu orice preţ să zădărnicim planurile. De ce? Pur şi simplu. Uită cum au fost ei la început. Uită câtă nevoie ar fi avut din partea Bisericilor surori de sprijin moral. Acum sunt sus, în vârf, au atins masa critică de membri, au construit biserici mari, frumoase, aşa că de ce să plece privirea jos, către cel care încearcă să se ridice din ţărână? De ce să întindă în numele Domnului o mînă de ajutor? Pentru că e mai simplu să arăţi cu degetul şi să ai, eventual şi un subiect "super tare" de predică incriminatoare.

Well, no problem. Noi îi iubim şi pe ei, pentru că aşa ne învaţă Dumnezeu. Nu am deschis biserica pentru că vrem să ne plimbăm peste câţiva ani în jeepuri sau să locuim în nu ştiu ce vilă. Avem deja aceste lucruri. Dumnezeu ne-a binecuvântat. Nu dorim decât să Îi slujim Lui, cu tot ceea ce putem. Să promovăm Evanghelia, pentru că oamenii au nevoie de asta. Inclusiv pocăiţii, mulţi dintre ei! Şi, din păcate pentru cei care ne "iubesc" atât de mult, ne este complet indiferent ce spun. Pentru că, dacă cumva au uitat, Dumnezeu este Unul Singur, Mare şi Puternic, şi, din nefericire pentru ei Singurul care are dreptul să Judece. Şi cu siguranţă că va judeca drept la timpul potrivit!