luni, 2 noiembrie 2009

Cum ne creştem copilul - decizii şi ... indecizii

Pentru oiruce familie, primul copil, mai bine zis aşteptarea de dinainte este un amestec de teamă şi optimism, în funcţie de cei cu care discuţi. Imediat după ce am născut, acum mai bine de opt luni de zile, eram puţin supărată pe mine că nu am scris mai nimic pe blog despre perioada sarcinii, experienţele prin care am trecut. Acum însă, privind în rumă, sunt, pe de o parte mulţumită, pentru că ar fi fost prea multe lucruri negative, pe de altă parte, nemulţumită, pentru că aş fi avut cu ce să mă distrez.


O să încep cu concluzia şi apoi trec la depănat amintiri :) Concluzia: indiferent cine ce îţi spune, până nu te dai tu cu capul de prag....

Şi marele meu regret este că şi alte persoane, mai mult sau mai puţin apropiate, trec prin anumite faze prin care am trecut eu sau, în loc să asculte sfaturi zic eu pozitive despre cum să creşti copilul.... fac greşeli aiurea, spunând ulterior "trebuia să te ascult".

Eram însărcinată şi evident că petreceam mare parte din timp pe tot felul de forumuri din România, citind despre experienţe trăite în sarcină de alte mămici, despre etapele de dezvoltare ale fătului, analize şi interpretări ale acestora etc. Din păcate cele mai multe sau multe dintre postări sunt experienţe negative. Genul acela de "să vezi ce am păţit la maternitate" sau prietena mamei colegei mătuşii nu mai ştiu cum....

Am cheltuit zeci de milioane pe tot felul de analize ecografii şi alte tâmpenii (acum recunosc asta dar să îmi fi spus cineva asta cu un an în urmă luam foc...), multe din ele m-au neliniştit, am stat şi am bocit şi am pierdut vremea citind tot felul de prostii. Chiar dacă ştiam că este imposibil ca Dumnezeu să îmi dăruiască un copil iar apoi să mă trezesc cu cine ştie ce probleme, evident că firea este, din păcate, mai puternică decât credinţa şi mă îngijoram aiurea. Aşa se întâmplă când eşti bombardat cu informaţie negativă... În plus două cunoştinţe au pierdut exact în perioada respectivă sarcini de 7, respectiv 8 luni...

Apoi a venit măreaţa ecografie 4 D - o căruţă de bani - la care mi se spune că bebeluşul are un punct de calcifiere în inimă... Alte bocete alte investigaţii profunde pe Internet.

Au urmat relatările prietenilor despre cum nu va dormi copilul şi vom claca psihic după ultima săptămână din cauza nopţilor nedormite. Despre cum îmi va distruge sarcina dantura şi mă voi muta la stomatolog... Sincer nici nu le mai reţin.

Decizia cea mai bună pe care am luat-o sau mai bine zis pe care Dumnezeu ne-a dat-o a fost aceea de a părăsi Bucureştiul chiar înainte de naştere şi a veni la Sibiu. Oricum Bucureştiul nu este locul ideal în care să crească un copil, decât dacă vreo ca acesta să devină încă din fragedă pruncie un nevrotic stresat, cu alergii şi paraalergii din cauza poluării.

A doua decizie bună a fost aceea de a nu naşte la Sibiu, unde, deşi era caz de cezariană toţi doctorii cu care am vorbit mi-au spus franc, în faţă, la modul cel mai direct cu putinţă, că şeful maternităţii nu agreează această procedură (nu pentru mai puţin de 1000 de euro). "Dacă aţi fi soţia mea nu v-aş recomanda să vă chinuiţi ore întregi în travaliu. Pentru că spitalul din sibiu este singurul din ţară, împreună cu cel de la bistriţa, unde o sarcină pelviană, cu cordon ombilical în jurul gâtului copilului nu se operează - cezariană ci mama este lăsată să se chinuie ore în şir, iar riscul pentru copil...".

Aşa că iată-mă, gravidă în 8 luni căutând soluţii. Dar Dumnezeu este mare şi nu ne părăseşte. Ne-a ghidat spre spitalul din Făgăraş. Mulţi ar strâmba din nas. O localitate mică, sărăcăcioasă... Cine ar naşte acolo, când sunt condiţii mult mai bune în alte spitale. Nu pot spune decât că doctorul a avut o mînă de aur, cezariana a mers perfect, copilul sănătos iar după 3 zile m-am întors acasa de parcă nu s-ar fi întâmplat mai nimic. După încă o săptămână mă simţeam de parcă nu fusesem niciodată gravidă, de parcă nu născusem niciodată.

Şi culmea! Şi eu şi soţul meu eram perfect odihniţi. La fel şi părinţii mei cu care locuiam la vremea respectivă. Fetiţa noastră a fost un copil extraordinar. Dacă era hrănită la timp şi schimbată nu aveam treabaă cu ea. Iar de la două luni a început să doarmă toată noaptea, de la 20,30 până la 6 - 7 dimineaţa. Nimic din ce ni s-a spus şi din ce fuseserăm avertizaţi de prieteni-cunoştinţe-rude nu s-a întâmplat.

De răceli şi alte boli nici vorbă. Asistenta era uimită că ne vedem aşa de rar (doar la vaccinuri). Ce mai o binecuvântare de la Dumnezeu (căruia îi mulţumesc în fiecare zi pentru acest dar minunat).

Acum când fetiţa mea are 8 luni este pe drum şi , sperăm noi, un frăţior. La început evident toţi au început cu aceleaşi aprecieri ştiinţifice - vai că e prea devreme o nouă sarcină după cezariană. Diferenţa acum este că ştiu că Dumnezeu este sprijinul meu, că el controlează totul şi că este imposibil să mă dezamăgească dacă îmi pun încrederea în el. În plus nu mă mai stresez din cauza doctorului sau a analizelor. Şi apropo, în afară de Elevit şi două consultaţii la specialist nu am dat bani pe nimic. Am făcut un singur set de analize (gratis) şi nu am de gând să mai fac nici un fel de teste şi parateste în afară de simple ecografii. Pentru că nu merită. Oricum am cheltuit cu prima sarcină bani cât pentru două...

Aşa că nu mai spun nimic decât "dă-i Doamne românului mintea de pe urmă".

2 comentarii:

  1. buna ziua. Ma linistit postarea dvs. deoarece azi am fost la eco (16 saptamani) si medicul mi-a zis ca pe inimioara se vede o calcifiere dar dupa spusele medicului "nu este o problema f mare, deoarece va disparea" ,inschimb pentru mine a inceput cosmaru. ma tot gandesc daca e totusi o problema .............

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga mea, nu pot să îţi spun decât că am un singur mare regret, acela de a fi investit zeci de milioane în tot felul de analize şi ecografe performante. De multe ori nu au făcut decât să îmi creeze nelinişte. Experienţa a fost diferită cu cel de-al doilea copil. Nu am mai făcut decât două serii de analize "normale" de sânge - fier, calciu, magneziu - şi ecografii simple şi nu foarte dese. Nu am mai făcut nici test de sindrom Down nici altele, în primul rând pentru că oricum nu aş fi făcut un avort, indiferent de situaţie (cred cu tărie că Dumnezeu este într-adevăr suveran şi el poate transforma TOTUL, indiferent ce arată o analiză) iar în al doilea rând pentru că şeful maternităţii din Făgăraş, cu care printr-o serie de circumstanţe am ajuns să nasc primul copil, s-a îngrozit literalmente când am mers la el cu un dosar de analize, teste, testuleţe şi testişoare. Mi-a spus că el unul nu recomandă aşa o avalaşa de analize deoarece vorbim de probabilităţi - cât s-ar putea să fie ceva şi cât nu s-ar putea... Pe scurt de ce să stai să te tot gândeşti la tot felul de zăpăceli, să te stresezi, să te agiţi... Sunt convinsă că părerile sunt împărţite, dar pentru mine a doua sarcină a fost mult mai confortabilă din punct de vedere psihic fără analize peste analize. Dar fiecare face cum crede de cuviinţă.

    RăspundețiȘtergere