De ce Dumnezeu? De ce Isus?

Pe zi ce trece omul se depărtează tot mai mult de Dumnezeu. Îngropaţi în nebunia vieţii de zi cu zi intrăm încet încet într-un ritm galopant în care, în final, ţelul este unul singur: un job bun, bani, confort şi distracţie. De fapt, tot ceea ce facem facem pentru bunăstarea trupului. Dar cu spiritul, cu sufletul nostru, cum rămâne?
În mod foarte ciudat percepţia despre Dumnezeu este una ... nici nu ştiu cum aş putea să o numesc. Poate ultrageneralistă? Câţi dintre voi v-aţi întrebat cine e de fapt Dumnezeu şi ce vrea El de la noi? Asta bineînţeles cu condiţia să crezi că există Dumnezeu.
Nu voi scrie în încercarea de a vă face să credeţi că Dumnezeu există, pentru că eu una cred cu putere acest lucru. De ce? Pentru că văd turnura pe care viaţa mea a luat-o de când m-am încredinţat cu totul Lui.
Vreau însă să vorbesc despre cum îl percepem pe Dumnezeu. Cea mai mare parte a vieţii mele nu mi-am pus această întrebare şi nici nu mi-am pus cu adevărat problema cine este de fapt Dumnezeu. Îl percepeam (cum foarte mulţi cred că o fac) ca pe Cel de sus, din cer şi cam atât. Şi asta pentru că doar atât mi s-a spus. Străbunica mea nu concepea să înceapă ziua fără să se roage o perioadă bună de timp. Singurul lucru pe care l-am reţinut a fost faptul că avea o periniţă verde, uzată de atâta folosinţă, pe care îngenunchea în rugăciune. Şi nişte cărţi şi ele uzate de atâta citit. Nimic mai mult.
Nimeni din familie nu mi-a vorbit vreodată despre Dumnezeu. Când eram mică mergeam cu bunicii la biserică. Dar nu reţin nimic în afară de picturi pe pereţi, icoane aurite, frumos înrămate şi o slujbă, mereu aceeaşi, care mi s-a întipărit în minte. Atât.
Unde e Dumnezeu în toate astea? Acolo sus... Corect.
Totuşi, când te intitulezi creştin, nu ar trebui să ai măcar niste noţiuni elemenare despre Dumnezeu? Personal am descoperit şi L-am descoperit pe El citind Biblia. Sper stupoarea mea am constatat că oameni care merg cu sfinţenie la biserică nu ştiu ca Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, adică ea a fost inspirată de Dumnezeu. Şi cum altfel putem să îl cunoaştem pe El mai bine decât studiind Cuvântul Său?
De ce să citim Biblia? Pai dacă faci şcoala de şoferi, la orele de instruire teoretică, un profesor îţi prezintă legislaţia. Dar ca să o aprofundezi (dacă vrei să treci examenul), trebuie să citeşti tu însuţi legislaţia, să o studiezi, să o înveţi. Tot aşa, nu e suficient să asculţi o predică de 20 de minute duminica în biserică pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Dacă vrei într-adevăr să Îl cunoşti atunci va trebui să faci ceva mai mult decât o simplă plimbare la Biserică. Pune mâna şi citeşte Biblia.
Când am citit pentru prima dată m-a şocat faptul că mute dintre proverbele pe care le invocăm tot timpul sunt, de fapt, din Biblie. Asta e doar aşa, o paranteză.
Citind Biblia vei înţelege cu adevărat care trebuie să fie relaţia ta cu Dumnezeu. Cred că cel mai grav lucru este faptul că oamenii chiar dacă cred că există Dumnezeu nu sunt preocupaţi cu adevărat să înţeleagă care ar trebui să fie relaţia lor cu El şi, de fapt, dacă ar trebui să aibă o relaţie cu El şi cum ar trebui să arate acea relaţie.
Prinşi în tradiţii, în dogme şi norme religioase impuse de oameni, am ajuns să pierdem noţiunea de Dumnezeu şi să punem mai presus sfinţii şi sfinţişorii. Biblia nu vorbeşte niciunde despre o închinare în faţa altcuiva decât în faţa Lui. Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Duhul Sfânt. Trinitatea. Atât.
Am ajuns să ne închinăm în faţa oamenilor (pentru că sfinţii au fost oameni la rându lor care au căpătat titlul de sfinţi tot de la oameni). Într-adevăr oamenii excepţionali, care au trăit o viaţă pentru Dumnezeu şi cu Dumnezeu merită admiraţia noastră, putem să ne inspirăm din faptele lor dar în nici un caz să ajungem să îi venerăm şi să ne îngropăm în ritualuri şi tradiţii aberante în unele cazuri în speranţa că nu ştiu ce oase îngropate sau trupuri mumificate ne pot aduce vindecare sau alinare.
O lecturare atentă a Evenglehiilor, a epistolelor a cărţii Faptele apostolilor ne indică foarte clar Calea. Peste tot în biserici stă scris la loc de cinste "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa". Calea spre ce? Care Adevăr? Care Viaţă? Citatul integral este, de fapt: "Isus Cristos a spus: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine". Nu sfântul x sau y. Calea spre viaţa veşnică este Isus Hristos. Viaţa veşnică o ai prin Isus Hristos. El este singurul mijlocitor între noi şi Dumnezeu
Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost trimis aici pe pământ pentru a lua aspura Lui păcatele nostre. Te-ai gândit vreodată ce este păcatul şi cum îţi influenţează el viaţa? Nu spun decât un singur lucru despre păcat, aşa cum este scris în Biblie: "plata păcatului este moartea"iar păcatul e păcat, fie că ai ucis un om, fie că ţi-ai minţit părinţii sau ai furat o găină. Nu există păcate mari sau mici.
Dumnezeu şi-a trimis Fiul în lume pentru a lua asupra Lui păcatele noastre. Ai văzut filmul Isus din Nazaret sau Crucea lui Hristos? Le vedem în fiecare an de Paşti. Cu ce ai rămas din el? Cu faptul că în mod barbar Isus a fost răstignit? Ţi-a fost milă de El? Ce altceva ai simţit? Hmm... Isus a murit pentru ca păcatul tău să fie iertat. Care păcat? Păi faptul că ţi-ai minţit mama sau profesorii pentru a scăpa de pedeapsă pentru un lucru pe care l-ai făcut sau nu l-ai făcut. Păcatul că ţi-ai înşelat soţul sau soţia. Păcatul că prins în trafic l-ai înjurat cu năduf pe cel care ţi-a tăiat calea. Păcatul de a nu-l ierta pe vecinul care ţi-a greşit şi căruia i-ai jurat răzbunare.
Moartea Lui Isus pe cruce nu a fost doar un lucru sinistru, barbar, inuman. Nu. Dacă nu ai înţeles lucrul acesta, daca în continuare ai văzut filmul şi apoi dormi în pat cu amanta sau înjuri ca la uşa cortului şi îţi vezi mai departe de viaţa mizerabilă, înseamnă ca Isus a murit degeaba.
Oare conştientizei tu ce a însemnat cu adevărat faptul că Dumnezeu şi-a trimis Fiul să moară pentru tine? Dacă ai ştii tu că lumea poate fi mântuită prin moartea copilului tău l-ai lăsa să fie omorât fără să mişti un deget, ba mai mult fără să porţi ranchiună celor care îl ucid?
Aşadar Dumnezeu nu este doar ăla de sus de care ne aducem aminte când dăm de greu. Este Creatorul nostru, care atât de ult ne-a iubit încât a fost în stare să-şi trimită Fiul, să se nască pe pământ şi să moară apoi pentru ca păcatele noastre să fie iertate. Este putere în sângele lui Isus. Pentru că sângele său, fiecare picătură care s-a prelins din rănile sale te-a spălat, te-a albit, te-a făcut curat. Iar tu ce faci? Ce faci cu jertfa Sa? O calci în picoare de fiecare dată când păcătuieşti.
Poate sună imperativ, poate pare ameninţător, dar asta nu este nimic în comparaţie cu ce ne aşteaptă dacă continuăm să fim indiferenţi faţă de Dumnezeu.
Ce înseamnă pentru tine veşnicia? Ce înseamnă Iadul? Dar Raiul? Mulţi zic, acum am alte priorităţi, Dumnezeu mai încolo, când îmbătrânesc şi nu am altceva mai bun de făcut. Complet greşti. Dacă mâine dă o maşină peste tine unde ajungi? În Rai sau direct în Iad. Câţi ani ai? 20? 30? 60? Imagineazăţi că ai avea de 100 de ori mai mult. Şi imaginează-ţi că aceşti de 100 d ori mai mulţi ani i-ai petrece într-un chin. Ai avut vreodată o durere cumplită de măsea? Sau o altă durere cumplită care nu mai înceta? Ei cum ar fi să ai acea senzaţie vreo 3-4000 de ani fără să cedeze nici măcar o secundă. Gândeşte-te. Ai putea să înduri? Veşnicia nu înseamnă 3-4000 de ani. Iar Iadul nu e o durere de măsea. E însutit, înmiit mai rău.
Faptele bune şi o viaţă exemplară, cinstită, nu ne asigură Raiul, viaţa veşnică. Singurul nostru paşaport spre viaţa veşnică este Isus Cristos. Atât. Poţi să faci câtă milostenie vrei, pomeni, parapomeni, cruci şi mătănii dacă relaţia ta cu Dumnezeu se reduce la atât Iadul te mănâncă.
Nimeni nu te poate băga şi nimeni nu te poate scoate din împărăţia lui Dumnezeu decât tu însuţi. Biblia spune că "tuturor celor care au crezut (în Isus) le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu". Să se facă ei înşişi nu altcineva. Un preot se poate ruga pentru tine, mama ta sau tatăl tău se pot ruga pentru tine, dar tot degeaba dacă tu alegi păcatul, o viaţă fără Dumnezeu.
Dar ce înseamnă o viaţa cu Dumenzeu? O viaţă bazată pe Cuvântul său. Îndemnul e simplu. Încercaţi să fiţi ca Isus. Priviţi la Isus nu la oameni. Cum a fost Isus? Bun, blând, smerit, iertător, milos şi mai presus decât orice L-a iubit pe Dumnezeu. Prima dintre cele zece porunci ne spune să-l iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră, cu tot cugetul nostru.
Atunci când îl iubeşti pe Dumnezeu nu mai poţi greşi. Sau greşeşti mult mai rar. Important este să nu persişti în greşeală. Dumnezeu este un scut, este turnul nostru de scăpare, este tăria noastră. Încrede-te în El. Pune-te la adăpost în El.
Şi mai presus de toate las-l pe El să îţi călăuzească viaţa. Nu te încrede în propriile forţe nici în oameni. Pentru că nimeni niciodată niciunde nu te va iubi mai mult decât te iubeşte Dumnezeu. Indiferent câte păcate ai făcut, cât de infectă este viaţa ta, cât de mult ai greşit în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu, ai întotdeauna un mijlocitor: Isus Cristos. Sângele lui spală orice păcat, indiferent cât de greu este. Întotdeauna El îţi dă şansa să te reabilitezi. Viaţa ta poate fi restaurată, poţi fi eliberat de răutate, de păcat prin El.
Trebuie doar să vrei. Să te laşi modelat de El şi să-L laşi pe El în control. Să-ţi deschizi inima sper El. Nimic mai mult. El ştie ce are de făcut.
Te încurajez aşadar să meditezi la cele de mai sus. Sunt poate multe lucruri spuse, poate nu destul de detaliate, dar aş vrea să rămâi cu această din urmă idee: începe o relaţie personală cu Dumnezeu. Deschide-ţi inima în faţa Lui. Lasa-l să acţioneze şi să te transforme. Citiţi Biblia, meditaţi asupra ei. Uitaţi-vă la Isus. Şi nu uitaţi: doar Isus Cristos este Calea, Adevărul şi Viaţa.