De când am copii sunt tot mai îngrozită în privinţa educaţiei. Deşi mai au mult până vor merge la şcoală, mă îngrozeşte decadenţa la care a ajuns sistemul educaţional. Şi nu mă refer aici doar la calitatea tot mai proastă a dascălilor, ci, în primul rând, la modul haotic în care fiecare ministru schimbă programa, modul de desfăşurare a exemenelor, numărul anilor de studiu obligatorii.
Cu riscu de a părea vreo nostalgică după vechiul regim, afirm cu toatăresponsabilitatea că era mai bine înainte din acest punct de vedere. Nu mai înşir argumente pro şi contra, pentru că sunt paradezbătute.
Pur şi simplu azi nopate mi-am amintit cum stăteam şi citeam nopatea, cu veioza ascunsă sub plapumă, pentru ca părinţii să nu vadă lumina şi să mă pună la culcare. Îmi amintesc şi acum biblioteca şcolii şi aviditatea cu care citeam. am început din clasa întâi, când am descoperit la fata care statea la noi în gazdă o carte de Poveşti nemuritoare. Era acolo o poveste cu Deviş Baba. M-am dus a doua zi la biblioteca şcolii şi am luat la rând toată colecţia de Poveşti nemuritoare în dorinţa de a găsi volumul pe care îl văzusem.
Apoi îmi amintesc cum am trecut la colecţia Jules Verne. Întotdeauna împrumutam cel puţin două cărţi, pentru că pe una o citea tata.
O amintire de mult uitată... Ştiu că aveam ambiţia ca fişa mea de lectură să fie plină. :) Nu ştiu cum mai este acum, dar în urmă cu 30 de ani erau nişte fişe de carton pe care bibliotecara nota cărţile pe care le împrumutai. Când fişa respectivă se umplea adăuga la aceasta o alta, apoi o alta... Eram în culmea încântării atunci când fişa mea devenea, la rândul ei, o minicarte de câteva file.
Pasiunea pentru lectură o am şi astăzi. Şi îmi doresc foarte tare ca şi copiii mei să o moştenească. Nu mai am suficient timp pe cât mi-aş dori şi nici banii pentru a cumpăra fosrte des cărţi. Îmi rămâne biblioteca... Poate că ar fi cazul să îmi fac din nou o fişă...
Dragii mei, nu pot să vă spun decât că personal am reuşit să "înving" televizorul. Oricum nu ai ce vedea şi ce învăţa, decât promiscuitate, indecenţă, decadenţă, minciună, ură... Nimic pozitiv. Parcă am devenit o naţie de hidrocefali, obsedaţi de urât, de hidos, şi în care frumosul e definit de fuste scurte şi silicoane gata să explodeze. Şi atunci de ce să nu citesc mai bine o carte? Mă relaxez, mă liniştesc şi învăţ.
Atâta timp cât poţi alege, de ce să nu optezi pentru ceva bun, care te ridică, în loc să îţi pierzi vremea cu prostii şi să te bucuri că te-ai întegrat în generaţia PRO...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu