sâmbătă, 10 decembrie 2011

Dumnezeul lucrurilor simple

A vorbi despre Dumnezeu este ca şi cum ... huh ... nici nu găsesc o comparaţie potrivită. Poate şi pentru că Dumnezeu este ... Dumnezeu.

Personal am petrecut în ultima vreme mai mult timp în citirea Bibliei şi rugăciune. De ce? Pentru că vreau să mă apropii de Dumnezeu mai mult. Pentru că vreau să învăţ să mă las călăuzită de El în tot ceea ce fac. Pentru că vreau să învăţ să-L ascult, atunci când îmi vorbeşte.

Principiul de bază al jurnalismului spune aşa: de fiecare dată când vorbeşti despre un subiect pleacă de la premisa că cititorul/ascultătorul/telespectatorul nu cunoaşte nimic despre acel subiect. Un principiu foarte sănătos.

Aşa încât foarte pe scurt, mai întâi câteva vorbe despre Dumnezeu şi de ce să avem o "relaţie" cu El.

L-am descoperit pe Dumnezeu citind Biblia. Pe departe lucrul cel mai relevant despre El este DRAGOSTEA. Dumnezeu ne iubeşte pentru că suntem creaţia Lui, suntem copiii Lui. Vorbim despre o dragoste dusă la extrem: Dumnezeu şi-a sacrificat Fiul, pe Isus Hristos, pentru ca păcatele noastre să fie iertate.

Apoi Dumnezeu este IERTARE. Atunci când regreţi din toată inima greşelile, păcatele pe care le-ai făcut - şi nu vorbim despre greşeli/păcate faţă de Dumnezeu ci şi faţă de oameni - te iartă. Chiar dacă greşeşti din nou, are puterea să te ierte şi să uite acele fapte.

Dumnezeu este PROTECTORUL nostru. Nimic din ce ni se întâmplă nu este un accident. Dumnezeu este tot timpul "în control" la cârma vieţii noastre. El ştie tot ceea ce facem, când facem şi cum facem şi ce o să se întâmple. El este cel care ne călăuzeşte şi ne ghidează. Depinde doar de noi să ştim să ascultăm şi să ne încredem necondiţionat în El.

Dumnezeu are RĂBDARE, o răbdare incredibilă şi puterea de a ne ghida iar şi iar, până când ne aduce pe calea cea bună (aceasta evident cu condiţia să ne încredem în El şi să-L dorim cu adevărat la cârma vieţii noastre).

Am spus că voi fi scurtă. Un singur lucru mai vreau să adaug: Dumnezeu transcede formalismul religios. Dumnezeu nu este o icoană şi nici nu stă în moaşte făcătoare de minuni. Prima poruncă este: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să n-ai alţi dumnezei. Din păcate, în ziua de azi, Dumnezeu nu prea mai are loc de sfinţi.

Tot respectul pentru oameni care L-au slujit cu credincioşie şi şi-au dedicat viaţa Lui. Dar de aici şi până la a ajunge pe picior de egalitate cu Dumnezeu mai este cale lungă. Aşadar cred cu putere că Dumnezeu este unul singur iar atunci când am nevoie de ajutorul său nu mă adresez unei icoane (oricât de reuşită şi frumoasă ar fi, o icoană rămâne un simplu tablou şi trebuie tratat ca atare) sau unui sfânt, ci lui Dumnezeu însuşi.

Dacă nu aţi încercat sau nu aţi îndrăznit niciodată acest lucru vă invit să o faceţi. Chiar dacă unii încearcă să creeze despre Dumnezeu o imagine mai degrabă de tartor cu sabia deasupra capului tău, eu îţi spun că Dumnezeu înseamnă înainte de orice Dragoste, Milă, Iubire faţă de mine şi de tine, pentru că suntem copiii Lui. Şi aşa cum atunci când ai o problemă cel mai sigur şi sănătos este să mergi la părinţii tăi şi nu la prieteni sau cunoştinţe, tot aşa atunci când eşti într-un impas mergi direct la Dumnezeu. El nu te va judeca, nu te va pune la zid, ci cu o dragoste şi o bunătate care depăşesc capacitatea noastră de înţelegere te va ajuta să te ridici, îţi va oferi sprijinul Său total, întreaga Sa atenţie, te va alina şi vindeca.

Dumnezeu nu este un personaj intangibil, sever şi plin de fiţe, nu îţi va spune niciodată n-am timp sau vino mai târziu. Din contră abia aşteaptă să te ajute. Dar asta doar dacă şi tu îţi doreşti acest lucru cu toată sinceritatea şi cu toată inima.

Ce vreau să arăt de fapt? Dumnezeu este un Dumnezeu ... simplu. Al lucrurilor simple. Oamenii au complicat însă totul. Au inventat sisteme şi reguli pentru a se ajunge la El. L-au pus pe un piedestal sus să nu cumva să ajungă cineva la El să îl deranjeze.

Nimic mai fals. Pe Dumnezeu îl poţi cunoaşte cu adevărat doar atunci când ai tu timpul tău cu El, când te rogi. Iar Dumnezeu nu aşteaptă de la noi rugăciuni elaborate, redactate după ultimele norme lingvistice şi de vocabular. Dumnezeu aşteaptă să îi vorbeşti simplu, aşa cum vorbeşti cuiva apropiat şi, cel mai important să îi vorbeşti cu sinceritate, din inimă. Citiţi Biblia şi vă veţi convinge.

Dumnezeu nu este complicat. Iar ceea ce doreşte de la noi este foarte simplu. Aşa că de ce să complicăm lucrurile inutil? Viaţa este şi aşa destul de complicată. Atunci însă când începi să o trăieşti bazându-te pe Dumnezeu, când te laşi călăuzit de El, când te încrezi necondiţionat în El, perspectiva se schimbă complet. Pentru că El îţi aduce pace, siguranţă, certitudine, El te întăreşte, te ghidează, te călăuzeşte. Iar dacă Creatorul tău este cu tine nu mai ai nevoie de nimic.

Dumnezeu este un Dumnezeu al lucrurilor simple. Nu uita acest lucru! Şi predă-ţi viaţa în mâna Lui. Nu vei regreta. Eu nu regret.

Dumnezeu să vă dea multă pace în inimi şi puterea de a-L descoperi aşa cum este: bun şi iubitor, un Dumnezeu al lucrurilor simple.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu