marți, 10 ianuarie 2012

Felicitari doctore Arafat! Sunteti un mare OM!

Demisia doctorului Arafat din functia de subsecretar de stat al Ministerului Sanătăţii este o pierdere pe care acum poate nu o realizăm. Personal sunt şocată de faptul că politicienii care (din păcate) conduc România sunt atât de prinşi de propriile interese încât sacrifică orice, absolut ORICE, pentru a-şi atinge scopurile şi a-şi satisface orgoliile.
Am auzit pentru prima dată despre doctorul Arafat şi ceea ce face el cu mulţi ani în urmă, pe când încerca să pună bazele SMURD la Târgu Mureş. Verişoara mea, la vremea respectivă studentă la medicină mi-a povestit despre el apoi, pentru o perioadă scurtă, a făcut şi ea voluntariat pentru SMURD.

Apoi încet încet proiectul acesta a prins control la nivel naţional iar în momentul în care s-a pus problema unei recunoaşteri naţionale am fost nespus de fericită că ministerul sănătăţii a luat în sfârşit o decizie înţeleaptă. Între timp sistemul funcţiona în mai tot Ardealul şi colegele mele de la Bucureşti nu puteau înţelege entuziasmul meu. Le-am povestit atunci despre dr. Arafat, pe care deşi nu l-am întâlnit niciodată, îl cunoşteam foarte bine din poveştile medicilor care lucrau sau aveau tangenţă cu el sau ale unor români care au beneficiat de serviciile SMURD.
Nu am auzit nimic rău despre acest om. Doar lucruri bune! Cum l-am putea descrie? Profesionist desăvârşit. Un excelent manager, un om cu viziune. Un om care îşi iubeşte meseria. Un mare OM. Un palestinian care s-a dovedit mai patriot decât întreaga clasă politică românească la un loc! Cei mai mulţi dintre politicienii români, indiferent de culoare lor politică nu dau dovadă decât de demagogie, fără să poată spune "uite asta, sau asta, am făcut eu pentru ţara mea".
Vorbe ... vorbe ... vorbe ... aceasta este ceea ce caracterizează clasa noastră politică. Câţi dintre politicienii români se se pot lăuda că iubesc România şi poporul român aşa cum o face dr. Arafat?
Nici nu îmi găsesc cuvintele. Sunt obosită de reforme şi parareforme. Clasa politică a distrus sistemul de educaţie. În fiecare an copiii sunt zăpăciţi de modificări şi paramodificări, pornind de la manuale şi până la structura sistemului. Clasa politică a distrus sistemul sanitar de stat, în favoarea sistemului privat, cu efecte dezastruoase pentru oamenii simplii. Clasa politică a distrus industria şi a girat furtul a tot ce s-a putut fura.
Şi, lucrul cel mai grav (pentru noi oamenii), dar extraordinar de bun pentru ei, este faptul că au reuşit să instaleze la nivelul populaţiei, în special a tinerilor, o stare de apatie. Oamenii valoroşi şi bine pregătiţi au renunţat de mult să mai lupte cu morile de vânt şi aleg să plece în locuri unde competenţa şi valoarea le sunt recunoscute.
Totuşi cred că încă nu este totul pierdut. Ştiţi cum la Revoluţie se spunea că Dumnezeu şi-a întors faţa către România? Cred că ar trebui cu toţii să ne rugăm ca Dumnezeu să îşi întoarcă din nou faţa către România, pentru că este clar că în acest moment suntem o ţară fără Dumnezeu.
Atunci când Dumnezeul tău este banul, Dumnezeul adevărat este eclipsat. Să ne rugăm ca Dumnezeu să aibă milă de noi.
Chiar dacă nu mai putem face o Revoluţie, cred că este de datoria noastră a tuturor să sprijinim valorile şi să nu tăcem. Doctorul Arafat a salvat mii, poate zeci de mii de vieţi în România. Noi ce facem pentru el? Chiar dacă suntem simplii cetăţeni, cred că putem să îl sprijinim cel puţin prin mesaje de apreciere. 
Alege să îţi spui opinia aşa cum şi unde poţi. Alege să vorbeşti. Clasa politică nu îşi poate ignora cetăţenii la nesfărşit. Mi-e groază să mă gândesc că şi în acest an vor ieşi aceiaşi şi aceiaşi oameni şi vor mai conduce ţara pentru încă 4 ani şi că eceşti oameni vor fi aleşi de câteva procente dintre români, în timp ce marea majoritate, scârbită şi obosită, va alege să stea acasă şi să nu voteze.
Revenind la dr. Arafat, m-aş bucura dacă cei care îl cunosc, i-au fost pacienţi sau au beneficiat direct sau indirect de ajutorul său, şi-ar face puţin timp să comenteze această situaţie pe bloguri, site-uri personale sau de ştiri etc.
Dragă doctore Arafat, personal vă felicit şi vă admir pentru tot ce aţi făcut pentru România şi pentru români. Mă rog ca Dumnezeu să vă întărească, să vă dea putere să continuaţi, pentru că în final veţi birui!
P.S. vă recomand tuturor să urmăriţi integral conferinţa de presă pe care dr. Arafat a susţinut-o marţi, 10 ianuarie (poate va fi postată pe youtube sau pe site-urile de ştiri)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu