Ce mai e nou pe la Pediatrie Sibiu - azi experienţa ORL

Am senzaţia că în curând va veni clipa în care, mergând la Spitalul/Policlinica de pediatrie din Sibiu voi fi privită fie de sus, fie cu frică. Şi asta pentru că m-am săturat de oameni care tac sau se mulţumesc să povestească rudelor sau prietenilor experienţele - de cele mai multe ori neplăcute - pe care le-au avut la un spital sau altul. Cred cu toată tăria că dacă nu vom lua atitudine, vom ajunge să acceptăm şi să înghiţim orice de la oricine - şi nu mă refer aici doar la sistemul sanitar. Frica nu este benefică, mai ales dacă ştii că ceea ce spui este adevărat. Nici indiferenţa. Ar fi cazul să luăm atitudine şi nu să fim bucuroşi când în final totul se termină cu bine. Merităm să primim respectul care ni se cuvine ca OAMENI, în primul rând, apoi ca şi plătitori de impozite şi taxe etc.

Aşadar, astăzi doresc să vă povestesc o nouă experienţă pe care am avut-o înainte de anul nou la camera de gardă - urgenţe copii. Am ajuns acolo cu fiica mea care, într-un moment de neatenţie al soţului meu şi-a băgat în nas o bucăţică de poliester. Ştiu că a fost vina noastră - a mea pentru că i-am dat unui copil de 2 ani şi 10 luni o jucărie pe care scria clar că nu este recomandată copiilor sub 3 ani, precum şi a soţului meu care a lăsat copilul nesupravegheat pentru câteva minute. Am făcut o greşeală pe care mi-o asum, dar cu toţii greşim iar cei care pot să ajute să rezolvăm problema cu care ne confruntăm atunci când facem o greşeală trebuie să o facă.
Aşadar în jurul ore 19,30 m-am dus cu fetiţa la urgenţă. Am aşteptat circa 30-40 de minute după care o asistentă ne-a invitat înăuntru. A pus copilul direct pe cântar apoi ne-a invitat într-un salon şi mi-a spus să o dezbrac până la brâu. M-am conformat şi când a venit doamna cu termometrul i-am spus "păi... nu are temperatură". S-a uitat uşor nedumerită la mine şi atunci i-am spus că venisem pentru că fetiţa îşi băgase în nas o bucată de poliester care îi obturase complet nara dreaptă. "Păi de ce nu aţi spus aşa de la început?" "Pentru că nu m-aţi întrebat".
Ne-a muat în salonul de urgenţe minore şi a venit medicul de gardă - specialist pediatru. I-am spus ce s-a întâmplat, apoi dânsul împreună cu asistentele au încercat să îi extragă din nas poilesterul respectiv. La un moment dat au renunţat pentru că nu îl mai vedeau iar nasul sângera. Asistenta mi-a spus că probabil fetiţa l-a înghiţit. Am primit un bilet de trimitere pentru a doua zi la medicul specialist ORL, care avea program de la ora 14,00. L-am întrebat pe medicul pediatru dacă totuşi poliesterul nu a fost înghiţit ce s-ar putea întâmpla. Nu mi-a dat multe detalii, dar m-a sfătuit să ţin copilul cât posibil în poziţia şezând şi să am grijă să nu inspire adânc. Ce se putea întâmpla totuşi? M-a lămurit imediat verişoara mea, medic la rândul său: biluţa respectivă putea fi aspirată în plămâni sau să se blocheze pe căile respiratorii...
Am venit cu copilul acasă. Soţul meu, nemulţumit de recomandarea medicului şi auzind ce s-ar putea întâmpla, a sunat o altă verişoară, asistentă la un alt spital de copii din Sibiu. Ea ne-a spus că ar fi bine totuşi să contactăm un medic specialist şi să îl întrebăm. Zis şi făcut. Am găsit pe internet numărul unuia dintre specialiştii care din când în când mai răspundeau şi solicitărilor venite de la pediatrie (lucrează la ORL adulţi). Era aproape ora 21.30, o oră nu tocmai potrivită pentru a suna, dar am spus să încercăm, dat fiind faptul că atâtea persoane cu cunoştinţe medicale, chiar dacă nu erau specialişti ORL, ne spuseseră că situaţia nu este ne neglijat şi că totuşi ar trebui să avem şi opinia unui specialist. Medicul respectiv ne-a răspuns, dar ne-a spus că la rîndul său este internat în spital şi că nu are cum să ne ajute. Însă i-a explicat soţului meu că dacă nasul sângerează în nici un caz nu este de stat până a doua zi la prânz, când pediatrul specialist avea program de policlinică. Ne-a spus că putem încerca să mergem la Spitalul de copii, poate totuşi ne poate ajuta cineva acolo.
Între timp am constatat că acel corp străin era clar acolo pentru că copilul respira greu.
Am pus din nou copilul în maşină şi m-am dus la Spitalul de copii. I-am spus din start medicului rezident care a venit să vorbească cu noi că nu am trimitere pentru ei ci că am venit din proprie iniţiativă în ideea în care cineva ar putea totuşi să facă ceva pentru copil (ca şi procedură, la Spitalul de copii se preiau doar internări trimise de la urgenţă). Când mi-a spus că nici măcar nu au acolo secţie ORL şi că aceasta este în policlinica de unde tocmai fusesem cu câteva ore înainte, mi-am cerut scuze pentru deranj. Domana respectivă a insistat totuşi să rămân, să sune medicul specialist care era de gardă. Acesta, la rândul său, l-a sunat pe medicul de la urgenţă care văzuse copilul şi mi-a spus să mă întorc din nou la urgenţă. (Când rezidenta i-a spus doctoriţei respective că medicul de la urgenţă m-a trimis la ei să interneze copilul probabil să rămână sub supraveghere i-am spus că nu este adevărat şi că am venit din proprie iniţiativă, la sfatul orelistului de la adulţi. Din păcate a ignorat acest lucru).
Când m-am întors la urgenţă medicul era supărat, dar a ştiut să îşi exprime această supărare în mod foarte politicos şi civilizat. L-am rugat să mă asculte şi i-am explicat cum am ajuns la Spitalul de copii şi că deşi i-am spus rezidentei că am mers in proprie iniţiativă aceasta a spus exact invers. I-am cerut scuze şi i-am spus că nu doresc să îi creez nici un fel de neplăceri şi că regret situaţia creată, dar că sunt îngrijorată pentru copil, în condiţiile în care un medic ORL mi-a spus foarte clar că nu e de stat până a doua zi. În acel moment l-a sunat pe specialistul ORL pediatru şi i-a explicat ce se întâmplase, i-a spus că a încercat să scoată corpul străin, dar că nu reuşise. La finalul conversaţiei cu acesta a venit şi mi-a spus că medicul va vedea a doua zi copilul, aşa cum era recomandarea iniţială, şi că va ţine copilul internat peste noapte.
Am refuzat categoric internarea şi după câteva schimburi de replici "ba o internez" - "ba nu accept să o internaţi" am semnat în fişă că refuz internarea şi am plecat.
Când am ajuns acasă am vorbit cu soţul meu şi singura soluţie era să căutăm un spital în alt oraş. Am căutat pe internet numărul de telefon al secţie de ORL pediatrie din Târgu Mureş (oraş situat la 118 km de Sibiu) şi am sunat acolo. Am vorbit cu o asistentă care când a auzit care era situaţia mi-a spus că pediatrul nu ar fi trebuit să încerce să scoată corpul străin şi că ar fi trebuit să intervină imediat un specialist ORL. Nici vorbă de aşteptat până a doua zi! Mi-a spus că dacă putem să mergem acolo. Zăcăcită de situaţia de la Sibiu, unde trebuia să aştepţi până a doua zi la prânz ca să te vadă un specialist, am întrebat-o pe asistenta respectivă: doamnă, dar aveţi sigur medic de gardă? Ea şocată de o astfel de întrebare mi-a spus "bineînţeles, cum să nu avem?".
Şi uite aşa, la 11 noaptea, pun copilul de 1 an şi 9 luni în maşină, îl las la mama, iar noi cu fetiţa pornim spre Târgu Mureş.
Am ajuns acolo în jurul orei 1 dimineaţa. Dar Dumnezeu ne-a ajutat pentru că şoseaua a fost uscată şi nici pic de ceaţă (a doua zi am făcut acelaşi drum până la Mediaş, care e la jumătatea distanţei, şi din pricina ceţii nu am putut merge cu mai mult de 45-50 km/h). Când am parcat maşina în faţa spitalului a ieşit imediat paznicul care ne-a întrebat: "aţi ajuns? cum a fost drumul? aţi venit bine?". Imediat a ieşit şi medicul rezident care era de gardă! Nici măcar nu apucasem să ne luăm gecile pe noi şi să trezim copilul. Am fost şocată să văd cât de repede s-au mişcat şi faptul că doctorul de gardă ştia deja despre ce era vorba. Asistenta cu care vorbisem la telefon i-a dat toate detaliile, deşi puteam să nu mergem sau...
Medicul rezident a consultat copilul, a încercat să scoată bucata de poliester, dar pentru că era destul de adânc postată a preferat să cheme medicul specialist care era de gardă. Când a venit doamna doctor şi dânsa ştia despre ce este vorba şi în 10 minute a reuşit să rezolve problema. Apoi m-a întrebat foarte contrariată cum de nu a fost chemat (la Sibiu) medicul de gardă specialistul ORL de acasă. I-am spus că s-a vorbit cu el la telefon, dar că am fost chemată a doua zi. Nu-i venea să creadă că într-un oraş ca Sibiul poate exista o astfel de situaţie.
Am mulţumit, ne-am însuşit şi criticile binemeritate, şi la ora 4.30 am ajuns din nou la Sibiu. A doua zi am adunat absolut toate jucăriile care ar putea reprezenta o ameninţare pentru copii. Şi cu siguranţă niciodată nu voi mai lăsa la îndemâna copiilor lucruri cu care ar putea să se rănească în acest fel.
A doua zi, când am vorbit cu verişoara mea, medic în Timişoara, i-am spus că sunt şocată de felul în care au reacţionat medicii de la Târgu Mureş şi că nu mă aşteptam la atâta solicitudine, nu mă aşteptam ca asistenta să fi spus medicilor că va veni cineva de la Sibiu etc. Ea mi-a răspuns: "păi cei de la Târgu Mureş ştiu ce e aia medicină de urgenţă, pentru ce de acolo a plecat doctorul Arafat şi SMURD-ul" - asta apropo de cei care contestă acest OM şi proiectul său (am scris mai pe larg un articol ieri exclusiv despre doctorul Arafat).
Ce aş putea spune? Nu vreau să critic sau să emit judecăţi de valoare. Nu ştiu cine este specialistul sau specialiştii ORL care ar trebui să asigure urgenţele la Sibiu şi modul în care aceştia tratează urgenţele. Dar pot să spun că deficienţa este tot de sistem. Din discuţiile cu asistentele am înţeles că sunt 2 specialişti ORL pediatrii şi că unul era în concediu. Nu sunt absurdă şi înţeleg că şi medicul e om şi e absurd ca un singur medic să asigure şi consultaţiile în policlinică, şi spitalul şi urgenţele. Însă cotizez lunar la asigurările de sănătate şi nu este problema mea că viziunea celor care trebuie să pună la punct sistemul sanitar lipseşte cu desăvârşire. Ca şi plătitor de impozite ştiu că am drepturile mele şi că aceste drepturi nu îmi sunt respectate. De aceea prefer să nu mai tac şi să iau atitudine. Poate în cele din urmă cineva va auzi, va asculta şi va lua măsuri.
Acest sistem este un dezastru. Medicii sunt umiliţi şi batjocoriţi, pacienţii la fel. Dar celor de sus ne le pasă. Ei oricum se tratează la clinici scumpe din străinătate atunci când au o problemă. Şi atunci nu credeţi că este cazul să luăm atitudine?
În final nu pot decât să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că situaţia nu a fost mai gravă şi medicilor de la Târgu Mureş pentru profesionalism.
P.S. Şi încă un lucru. Mi-aş dori enorm să pot relata aici doar lucruri de bine, asta în cazul în care cineva crede că scriu doar despre lucruri negative (probabil că voi pune un post despre fostul meu medicul meu de familie, care în prezent a plecat în ... Franţa).